Desi era maritata, Milena avea un spirit liber si, impreuna cu sotul sau, era adepta
Noii directii in dragoste ce presupunea acordul libertatilor partenerilor cu alte persoane. Legatura dintre Kafka si Milena se infiripa rapid. Faptul ca Milena era ceha a constituit un avantaj in apropierea dintre ei, deoarece Kafka iubea limba ceha. Limbajul dragostei devine un amalgam de expresii in ceha ce constituie farmecul scrisorilor.
La inceputul corespondentei, Kafka considera ca intarzierea raspunsurilor Milenei sunt datorate bunei dispozitii si lucrul acesta il multumeste. Ii vorbeste despre boala de plamani ce il macina. La un moment dat explica motivul pentru care este bolnav si anume faptul ca le-a facut sa sufere pe femeile din viata lui. Lucrul acesta demonstreaza ca avea constiinta incarcata.
Intr-o scrisoare ii ureaza ei si sotului ei sa se elibereze de griji. Este multumit de atentia ce i se acorda:
Nu ma lupt cu sotul tau. (…) In atmosfera convietuirii tale cu el, eu sunt cu adevarat doar soarecele in “casa cea mare” caruia i se ingaduie, cel mult o data pe an, sa alerge liber, de-a curmezisul pe covor.
Postura inferioara in care se complace Kafka are ca origini comportamentul tatalui sau. In
Scrisori catre tata aflam toate nelinistile si reprosurile scriitorului pentru tata si chiar explicatia personala a sentimentelor de-a lungul existentei.
Se dedica total scrisorilor si dovedeste ca acestea au ramas singurul motiv pentru care mai lupta cu boala. La sfarsitul corespondentelor, formulele de adresare devin aceleasi ca la inceput, semn ca nici scrisorile Milenei nu mai pot opri urmarile bolii. La dorinta sa, dupa moarte, jurnalul vietii lui revine Milenei.
